Domnilor Directori,
Subsemnatul Mircea Nicolescu, domiciliat la
Capatul Pamantului, va aduc la cunostinta decizia irevocabila de a
demisiona oficial din functia de adult pe care o detin acum abuziv. Dupa
o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau
atributiile unui copil de sase ani, cu toate drepturile si indatoririle
pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare
usurinta.
Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada
unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanti spre
serviciu, si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si
traficul care ii asteapta.
Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma interseze cat costa asigurarea pe anul viitor.
Vreau sa cred sincer ca bomboanele Cip sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca.
Vreau
sa stau intins la umbra unui copac, cu un pahar de limonada in mana si
cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-ma cu uimire de
ce adultii nu fac la fel.
Vreau sa ma intorc in trecut,
la vremurile cand viata era simpla. Atunci cand tot ce stiam se rezuma
la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma
chema la masa cand nu imi era foame.
Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam.
Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la pahar.
M-am
maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost
cu siguranta un abuz si imi cer iertare. Am ajuns astfel sa aflu ceea ce
nu ar fi trebuit: razboaie si purificari etnice, copii abuzati si copii
murind de foame, divorturi, inclusiv cele proprii, droguri in licee,
prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de
homosexuali, frati invrajbiti,despre cum este fara bani, despre ura,
despre barfa. Am aflat despre materialism nedialectic si mame
denaturate, care isi vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de
barbati, pentru un televizor de ocazie.
Ce s-a intamplat
cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca
doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri,
casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade? Unde sunt anii
cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa
nu fii ales in echipa lui Menica repetentul, atunci cand jucam fotbal in
spatele scolii?
Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii
citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea
era pentru stiri si emisiuni de familie, fara sex explicit si violenta
implicita la fiecare zece secunde.
Vreau desene animate cu Donald
Duck, peripetiile echipajului "Speranta", navigand cu "Toate panzele
sus" si pe mama citindu-mi despre Fat Frumos si Merele de Aur.
Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita, deoarece eu eram fericit!
Promit
solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi
petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta varului
Cristi si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din ramuri
si frunze de fag, in spatele gradinii.
Imi iau angajamentul ca nu
o sa imi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze,
apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masini, asigurari de
sanatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata,
computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic.
Va
asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci cand o sa fiu intrebat:
"Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?", deoarece acum stiu: vreau sa
fiu COPIL.
Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si
sa-l visez pe Florin Piersic - Harap Alb, gata cu stirile despre
teroristi, bombe si caderi de avioane.
Gata cu barfele
anturajului, care nu-mi dau pace nici la WC, gata cu hernia de disc,
parul grizonat, ochelarii pierduti, medicamente scumpe si dinti de
portelan.
Gata, stop, cedez! Demisionez din functia de ADULT.
